Boala valvulara cardiaca

Boala valvulara cardiaca se coreleaza strans cu incidenta bolii reumatismale in populatie. Este mai frecventa in tarile in curs de dezvoltare. In Romania incidenta a inceput sa scada odata cu standardizarea masurilor profilactice in cazul infectiei streptococice. Exista si alte cauze ale bolii: degenerarea valvulara corelata cu varsta, malformatiile valvulare congenitale, boli de colagen, alte boli infectioase, boli autoimune. Endocardita valvulara reprezinta o cauza temuta de afectare valvulara.

La nivelul inimii gasim patru valve: aortica, mitrala, tricuspida si pulmonara. Cel mai frecvent afectate primar sunt valva aortica si valva mitrala, valve supuse unor tensiuni mai mari functionand in circulatia sistemica. Insuficienta aortica, stenoza aortica, insuficienta mitrala, stenoza mitrala, precum si asocierea acestor tipuri de leziuni sunt intalnite destul de frecvent in patologia cardiaca. Ca si functionalitate, in cazul stenozei valvele devin mai stranse, mai inguste si nu lasa sangele sa curga normal, realizand un blocaj in circulatie. In cazul insuficientei, valva nu isi mai realizeaza rolul de etansare, blocare a scurgerii retrograde a sangelui, inima muncind mult mai mult pentru a realiza pomparea sangelui. Simptomele principale in boala valvulara se asociaza cu insuficienta cardiaca si constau in oboseala, la inceput la efort apoi si in repaus, lipsa de aer, invinetirea buzelor sau a fetei, palpitatii. Tulburarile majore de ritm si moartea subita reprezinta complicatii in fazele avansate ale bolii.

Chirurgia cardiaca tinde sa corecteze defectele valvulare prin plastii si inlocuiri valvulare. Inlocuirea valvulara se realizeaza cu valve biologice si valve mecanice. Valvele mecanice sunt mai durabile in timp, necesitand insa anticoagulare permanenta cu riscurile aferente. Valvele biologice sunt mai bine tolerate de organism, nu necesita anticoagulare pe termen indelungat, in schimb durata lor de viata este mai scurta, de ordinul anilor. Cercetarile in domeniul materialelor substitutive au condus la aparitia in ultima perioada a unor valve tisulare cu durata medie de viata de peste 10 ani, pretul fiind insa mai mare. Sunt citate cazuri de valve biologice care au functionat bine 25 de ani.

In ultima perioada se pune mult accent pe plastia valvulara, adica se reconditioneaza o valva proprie facand-o functionala. Acest gen de corectie reprezinta tendinta actuala in chirurgia valvulara deoarece se porneste de la premiza ca organismul nu va reactiona pe viitor impotriva propriilor tesuturi.

Riscurile operatorii depind foarte mult atat de situalia anatomica locala (tipul leziunii valvulare, prezenta calcificarilor), cat si de vechimea afectiunii si bolile asociate

Recuperarea postoperatorie depinde de gravitatea afectiunii initiale, in cazurile necomplicate externarea se face la 6-7 zile si este recomandata internarea intr-un centru de recuperare pentru 3-4 saptamani.

Claudiu Chivu
Fii la curent cu ultimele noutati. Aboneaza-te la canalul meu de YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *